Bulgaria, țară ce riscă o suspendare, a pierdut dreptul de a organiza Campionatul European de box amator, competiția urmând să aibă loc, în luna iunie, în Turcia, a anunțat Confederația Europeană de Box (EUBC), într-un comunicat dat publicității miercuri, informează AFP.
Potrivit comunicatului, Bulgaria „figurează pe lista celor 13 țări membre AIBA (Asociația Internațională de Box) care fac obiectul unor investigații ale Comisiei de Disciplină a forului internațional, riscănd o suspendare și, în consecință, poate primi interdicția de a organiza o competiție continentală”.
În aceste condiții, Comitetul Executiv „a votat în unanimitate pentru a acorda Turciei dreptul de organizare a Campionatului European”. Competiția este programată să se desfășoare la Ankara, între 16 și 26 iunie.
Președintele Federației de Box din Bulgaria, Marin Dimitrov, a declarat că această decizie va fi contestată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). „Ne vom apăra drepturile în fața curții de arbitraj de la Lausanne, avocatul nostru va depune o plângere, dacă această decizie se confirmă”, a spus Dimitrov pentru cotidianul 7 dni sport.
Publicația bulgară menționează că acest scandal are legătură cu un „complot” organizat de președintele forului bulgar în vederea înlocuirii conducătorului AIBA, taiwanezul Ching-Kuo Wu, cu șeful federației britanice, Paul King. În vara anului trecut, Dimitrov i-a primit în Bulgaria pe președinții a 12 federații europene (Anglia, Belgia, Ucraina, Macedonia, România, Thailanda, Bangladesh, Brunei, Etiopia, Nepal, Laos și Timorul oriental). Însă, la congresul AIBA din luna noiembrie, din Kazahstan, Paul King și-a retras candidatura și Ching-Kuo Wu a fost reales cu majoritate de voturi.
Cele 13 federații, printre care și cea din România, al cărei prepedinte este Rudel Obreja, fac obiectul unor investigații, pentru „încălcarea regulamentului și pentru aducerea de prejudicii imaginii asociației internaționale”, mai scrie 7 dni sport.
Ulterior, King a renunțat să candideze pentru un nou mandat la conducerea federației de box din Anglia.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER